România în Războiul Balcanic: „Aveam impresia de jenă a omului plecat cu emoție în război şi care de la primul pas, în loc de pericol şi greutăți, dă de petrecere”

Vara anului 1913 a fost marcată de intervenția Armatei române în cel de Al Doilea Război Balcanic. Departe de a fi pregătită pentru o astfel de campanie, soldații români s-au confruntat cu o serie de dificultăți neașteptate. Primul obstacol major a fost întâmpinat chiar la trecerea Dunării. Și nu armata bulgară a fost cea care a creat dificultățile, ci lipsa de organizare și haosul din rândul trupelor române.

Deși avea gradul de căpitan încă din 1898, Constantin Argetoianu a fost mobilizat ca medic în campania pe care Armata română a avut-o în 1913, în Bulgaria, în cadrul celui de Al Doilea Război Balcanic.

• Primul român care a ajuns în Antarctica
• Atahualpa, ultimul împărat incaș

Un adevărat haos

Beneficiind de un condei aparte de scriitor, Argetoianu a lăsat posteriorității mărturii inedite despre campania la care a luat parte în Bulgaria.

Primul obstacol pe care a trebuit să îl depășească Armata română a fost Dunărea. La traversarea fluviului s-a creat un adevărat haos.

„În dimineața zilei de 3 (iulie, n.r.), Divizia a II-a a început să treacă, şi cum trupelor sanitare le venea rândul după cele combatante, ceasul nostru nu putea să sune decât în cursul nopții următoare. Aveam înaintea mea toată ziua de hoinărit (…). Rahova şi împrejurimile ei, în fața Bechetului, erau pustii aşa încât nici un pericol nu ne amenința de pe malul opus deja ocupat de trupele noastre.

Lipsa oricărei griji da malului românesc o înfățișare de chermesǎ, vremea era splendidă şi soarele nu ardea prea tare: învălmășeala de soldați, de civili, de chesoane, de cai, de automobile pline cu cucoane îmbrăcate de vară şi cu umbreluțe albe își împingea și-și despica talazurile într-o atmosferă de veselie, de euforie şi de flecărie ce nu avea nimic comun cu emoțiile şi cu reculegerea unui început de război.

Vânzători de acadele, de plăcinte, de băuturi gazoase şi reci se strecurau cu dibăcie printre oameni şi vehicule, oferindu-și marfa. Nu lipseau decât vânzători de programe şi lăutari. Cucoanele ciripeau, de la o mașină la alta, sau coborându-se, mergeau însoțite de câte un ofițer familiar să mângăie un cal sau să-și bage nasul în gaura unui tun. Multe voiau să treacă la Rahova, dar nu știu pentru ce această inocentă fantezie nu le-a fost îngăduită”, scria în „Amintirile” sale Constantin Argetoianu.

„Ordine pe care nimeni nu le asculta”

Întregul haos era accentuat chiar de ofițerii care trebuia să stabilească ordinea. Prezența civililor în zona trecerii Dunării nu a avut rolul decât de a accentua dezordinea.

„Colonelul Gaicu, şeful de Stat Major al Diviziei a II-a, călare pe un murg, da târcoale în lung şi în larg; Caracola, printre automobilele doamnelor, făcea pe grozavul, da ordine pe care nimeni nu le asculta, fiindcă nimeni nu le auzea (afară de cucoanele din automobile) şi încerca să-și ia revanșa față de nevastă-sa şi de cumnatele lui care până atunci îl ținuseră drept un prost, făcându-le să creadă că toată soarta țării era în mâna lui. Între timp, agale-agale, în nepăsare şi veselie, șlep după șlep, trupele se scurgeau spre malul drept al Dunării.

Încercai, pe la amiază, să întreb pe Gaiou când ne va veni rândul să trecem; nemaicunoscându-mă în ținuta mea militară, îmi urlă în obraz: `dar ce știu eu domnule, nu vezi că înnebunesc!` Eram lângă automobilul cucoanelor lui care, mai bine informate, mă preveniră cu un surâs că nu voi trece înainte de a doua zi dimineață şi mă poftiră să împart cu ele merindele unui excelent dejun”, își aducea aminte Argetoianu.

„Venea Regele!”

Nu bine se potolise întreg haosul că apariția regelui Carol I, la bordul unei canoniere, a declanșat un entuziasm de nepotolit în rândul soldaților români aflați pe ambele maluri ale Dunării. Soldații l-au aclamat pe rege cu urale, iar muzica militară a intonat imnul regal.

„În momentul în care serbarea se mai potolise, `entrainul` fu redeșteptat prin câteva semnale şi o muzică militară care atacă Imnul regal. Soldații rectificară poziția şi civilii se repeziră spre mal. Venea Regele! Într-adevăr, după ce trecuse cu automobilul peste podul de la Corabia, Majestatea Sa, cu Prințul Ferdinand şi cu suitele, se urcase pe o canonieră şi se îndreptase spre Bechet să vadă cum trec trupele pe șlepuri. Regele nu se opri; canoniera desenă o elegantă curbă, după ce trecuse de-a lungul malului nostru şi se îndreptă din nou spre Corabia, în uralele trupelor de pe o parte şi de alta a Dunării şi de pe șlepuri.

Aveam impresia de jenă a omului plecat cu emoție în război şi care de la primul pas, în loc de pericol şi greutăți, dă de petrecere şi de gălăgia unui triumf nedobândit prin luptă şi prin urmare nemeritat. Îmi era cu neputință să împărtășesc pe deplin bucuria tuturor, mi se strângea inima, nu știam pentru ce şi simțeam instinctiv că vom avea de plătit scump această intrare în campanie sub formă de zaiafet”, scrie Constantin Argetoianu.

Abia spre seară, haosul s-a mai potolit. Civilii aveau să părăsească locul în care se efectua trecerea Dunării, însă deja „cea mai mare parte a trupelor trecuse în Bulgaria şi malul românesc se golise. Cei ramași erau obosiți. Dacă n-ar fi fost încărcarea şi plecarea șlepurilor, nici n-ar mai fi tulburat tăcerea nopții care se întinsese peste toți şi peste toate. Până să le vie rândul, oamenii se întinseseră pe loc să tragă un somn iar caii somnolau de-a-npicioarele”, nota Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Războiul care a schimbat istoria. Ce s-a întâmplat în Coreea

Regele Carol al II-lea și războiul: „Scăparea de astăzi poate fi foarte scump plătită mâine”

Rachetă de pe vremea Războiului Rece, găsită în garajul unui american

Cine a fost, în realitate, marele câştigător al Războiului Rece?